EXCLUSIV. Boloni, colegul de cameră al lui Balaci la națională, e devastat: ”Vai, Doamne… Ilie nu a murit!”

Ilie Balaci s-a stins din viață duminică dimineața, în urma unui atac cerebral. ”Minunea blondă” a Științei Maxima venise la Craiova pentru a urmări, pe viu, meciul dintre Universitatea, echipă unde a făcut istorie, și FCSB. Nu l-a mai apucat. Avea 62 de ani. Ladislau Boloni, colegul de camera al lui Balaci la echipa națională, a rămas înmărmurit la auzit veștii negre. Ce a simțit fostul ”tunar” al tricolorilor?

E vineri seară și mă plimb într-un parc din Anvers. Copaci seculari mi-au întins pe cărare un covor auriu. ”Păi, da, trece vremea, dar de ce sunt așa nostalgic? Suntem de abia în octombrie, și, oricum, mâine e sâmbătă și am meci. Asta e ce contează! Îmi alungam eu gândul un pic amărui legat de timpul care, chiar dacă agale, trece implacabil. Tocmai dădeam să intru în casă, când printre coroanele copacilor am zărit o stea căzătoare ce brăzda tăcută cerul. Gonea strălucitoare lăsând în urma ei o coamă blondă. O găseam frumoasă, dar și foarte, foarte tristă. Și de neînțeles!”

”De ce trebuie să dispară o stea? O fi vreun semn? Are vreo legătură cu meciul? Prezice ceva bun sau rău?”

Mi-am amintit de coada incandescentă a stelei și înainte de meci. De altfel, am câștigat și chiar dacă adormit târziu, am dormit bine. Dimineața, computerul mă anunță că am primit un mesaj. Arunc o privire. Un amic din Târgu Mureș. Sigur mă felicită pentru victorie. Cum a făcut-o deja de atâtea ori. Într-un cuvânt: „Felicitări!”. Acum, însă, mesajul a fost ceva mai lung și cumplit: „A murit Ilie Balaci. Dumnezeu să-l odihnească!”.

Cine are CIFRUL de la seiful lui Silviu Prigoană. Averea fabuloasă pusă în...

Locul de basm din România care te duce cu gândul la marile temple...

– Ți s-a întâmplat ceva?, m-a întrebat soția.

N-am răspuns, doar i-am arătat mesajul.

– Vai, Doamne!, a spus încremenită.

Îmi sună mobilul. Pe ecran, numele unui jurnalist. Apoi, al altuia. Apoi, o televiziune și încă o televiziune. Cel mai bine aș azvârli telefonul pe fereastră. Nu le răspund, doar stau tăcut în fața calculatorului. Știu ce vor să întrebe și ce vor să publice. Dar ce le-aș putea spune într-un astfel de moment? Că mă doare? Că a fost mare? Că mi-a fost prieten? Că….? Tac.

Tastez încet la computer răspunsul la mesajul primit de la Târgu Mureș:

– Ilie n-a murit! Stelele nu dispar, doar gonesc mai departe pe cer.